Se caută grupuri de presă, asociații pentru blog” News-art-culture.com”. Parcurgem arta pentru a cunoaște un alt pictor , pictorul tristeții luxuriante și al melancoliei cu inocența și nostalgia rezervată în ochii copiilor. 

Nicolae Tonitza  se naște la Bârlad pe13 aprilie 1886 , a fost un pictor , jurnalist și critic de artă român fiind precursorul modernismului în arta locală. 

Pregătirea  artistică, debutul în artă?

 Pentru a intra și a cunoaște arta frecventează  cursuri de pictură la Academia Naționale de Arte din Iași  unde are profesori pe Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare.

Cunoaște Italia ca turist alături de studenții de la arheologie de la Universitatea din București , iar mai târziu fiind dominat de artă se înscrie la Academia de Arte din Monaco ( Baviera) fapt care îl determină să picteze exteriorul bisericii din Grozești pentru a-și face cunoscut talentul , rolul său de artist. Ego-ul de artist îl face să publice caricaturi cu caracter politic în revista ” Furnica” scriind în același timp articolul ” Importanța criticii  în artă” publicată în revista Arta românească. La Paris vizitează atelierele artiștilor continuând studiile prin contemplarea artistică a picturilor  de referință a marilor pictori francezi, în acest fel impresionismul, post-impresionismul îl captivează în totalitate. Stilul decorativ , modul de gândire, compoziția și fastul de ”Belle Epoque” au o influență decisivă în alegerile sale estetice pictând  astfel peisaje , portrete  și compoziții.  Expune în atelierul său din Montparnasse conformându-se  în acest fel  la stilul de epocă dar tocul său personal îl poartă la experimentarea culorii. După un timp se întoarce în România , unde pictează diverse fresce  la bisericile din  Scorțeni, Poeni și Văleni, iar în același timp predă desenul la  liceul militar , continuând munca de editorialist la ziarul Iașul  alături de Cezar Petrescu. După studii, lucrează ca artist în diverse lucrări  de pictură făcându-se prezent la București alături de Ștefan Dumitrescu. Participă la primul război mondial  în armata română în care are un  destin  dureros căzând prizonier în bătălia din Turtucaia unde se îmbolnăvește de malarie și reumatism cauzând o suferință cumplită până la sfârșitul vieții.  Pentru a-și continua cariera artistică se dedică picturii pe ceramică, scrie editoriale și organizează expoziții. La Bienala din Veneția participă în anul 1924 alături de Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dumitrescu un grup numit” grupul celor patru”, la o expoziție diversă reprezentată în expoziții particulare cu piese singulare. Este considerat în acea epocă ” Cel mai important pictor român în viață” cu expoziții în Barcelona, Amsterdam și Bruxelles. Este pictorul revoluționar al compozițiilor ! Îl mai putem numi și un notabil critic a lui Nicolae Grigorescu  care influențează generațiile tinere lăsând manierismul, naționalismul în compoziții, în subiecte și în arta urbana.  Pictura sa are influențe din Rembrandt  și Antonio Correggio adaptându-se la expresii în forme de contur. Pictează cu o ușoară rezonanță intelectuală cu tonuri deschise în contrast fără să țină cont de problemele sociale care -l înconjoară. Rămâne expresiv în portrete , în tonuri de culoare , sensibilitatea îi este văzută în lumina strălucitoare, devenind exaltantă în tonuri cromatice , armonioase cu o perfectă formă în grație decorativă și culoare. 

 Grafica este plină de perfidie și dramatism  în schimb  pictură este un ideal estetic , clasic vorbind de frumusețe, de o artă expresivă prinsă de valori spirituale în jocul delicat al luminii pe obiecte accentuate de tonuri vibrante. Muzicalitatea cromatică trăiește prin substanțe colorate: ” În artă forma nu este niciodată perfectă în sine , important este ce vrea să exprime”( Nicole Tonitza)

Moare la București în 26 februarie 1940. După la moarte este omagiat la Salonul Oficial  și la expoziția” Luna la București”.

Operele?

Piața Sfântului Spiridon( desen), Orfanul de război( desen), Omul din lumea nouă, Fiica pădurarului, Portret de copil, Grădina, Flori, Irina, Mama cu copilul….”

Culoarea, armonia este prezentă în compoziții așa cum este prezentă și văzută în ochii  copiilor melancolia, inocența și nostalgia.  Probabil este o melancolie și nostalgie transmisă de inima sa, cu o expresie în tușuri și gesturi. Ochii privesc, inima simte! 

O valoare spirituală care-i îmbogățește operele  cu frumusețea în picturi urmărită de lumină în tonuri vibrante. Este pictorul care pictează, critică și scrie editoriale, are o viață complexă care-l descrie ca un om obișnuit, iubitor de frumos dar cu un ideal estetic , decorativ, clasic considerându-l  un revoluționar al compozițiilor în arte.

 Iubește frumusețea , privește cu delicatețe tot ce-l înconjoară având o reverie spirituală fără limite venind dominat de perfecția formei în grația decorativă și culoare. Tristețea , nostalgia și delicatețea  intră  muzica culorilor pictate de Nicolae Tonitza. Dorim să-l cunoaștem ?