*Se caută grupuri de presă, asociații, sponsori pentru site-ul News-art-culture.com*.O amintire în muzica clasică, romantică? Cu siguranță ! Schumann se lasă în visuri, în dorințe, un romantic fără sfârșit. Compune, cântă la pian în toată extravaganța , cu o intensă armonie. Robert Alexander Schumann se naște la Zwickau în 8 iulie 1816 și moare pe 29 iulie 1856 la Bonn, a fost un compozitor de muzică romantică, reflectând la individualismul profund al romanticismului. Devine cunoscut pentru originalitate, pentru armonie și ritmul revoluționar al pianului forte în compoziții.

COPILĂRIA, ÎNTÂLNIREA ȘI PASIUNEA PENTRU MUZICĂ

Schumann se naște într-o familie de intelectuali, fiind fiul unui librar și editor  bogat iar mama preda lecții de pian de la care cunoaște poezia și pasiunea pentru muzică. Să uiți, niciodată! Originile îl poartă departe, în pasiune; muzică și iubire…..Studiază la Universitatea din Lipsia dreptul dar în același timp cultivă intens pasiunea pentru muzică. Devine studentul lui Friedrichwieck pentru pianoforte care îl ghidează  în studiul la clavicembal ben temperato de Bach. Pentru a rămâne la originile sale coordonează alături de fratele său librăria și casa de editură ” Gbruder Schumann” la Zwickau specializată în publicare în formatul de buzunar al literaturii narative în special în engleză. Revine în viața artistică cu  tentative de sinucidere, pasiunea pentru muzica este din ce în ce mai mare intră în iarnă pentru a studia muzica   prin anii 1831-1832 la care din păcate pierde uzul degetului anular a mâinii drepte. 

PASIUNEA , MUZICA.

Viața sa este dedicată compoziției. Călătorește în Italia, Brescia, Milano, Veneția, unde rămâne fascinat de muzica italiană. Moartea celor apropiați( mama și cei doi frați )îl  face din ce în ce mai sensibil semnând compozițiile cu pseudonime” Eusebio, Florestano”. Prima producție este foarte extravagantă, fiind o tentativă de a rupe cu tradiția și cu formele structurii clasice atrăgând atenția în centru unui cerc de tineri muzicieni. L,asociația este numită” Lega lui David” care în anul 1834 fondează revista de progres muzical fiind în contradicție cu vechile metode de învățământ , o luptă metaforică conta filistenii artelor.  În principal lucrează în compoziții de pianoforte , după care intră în atenția muzicii simfonice și de cameră. Anul 1843 pentru Schumann însemnează o perioadă compozițională mai variată cu prevalență în operele corale, devenind admirator al lui Felix Mendelsoohn Bartholdy . Mai târziu creează o societate corală mixtă devenind director general de muzică la Dusseldorf. În timp  i se agravează simptomele de instabilitate mentală suferind de amnezie, sinucideri , în cele din urmă este salvat și internat la ospiciul din Endenich din Bonn unde este îngrijit și urmărit de soție și de prietenul său Brahms până la moarte. Moare la Bonn în 29 iunie 1856. Astăzi , tulburările nervoase înregistrate în toată viața lui Schumann sunt atribuite la sifilis. 

CUNOAȘTERE SCHUMANN ESTE IMPOSTANT, CUM SE ASCULTĂ MUZICA Â; FIECARE NOTĂ EXPRIMĂ UN GÂND.

Personalitatea complexă a lui Schumann este descrisă în epigraful de început di prima ediție a Davidsbundlertanze: ” Anticul spune: Oricare fie vârsta, bucuria și durerea  sunt amestecate, rămâne fidel la bucurie și pregătit la durere cu curaj”. Sufletul romantic a lui Schumann este legat și de frații David amintind de o confruntare pentru gândul conservator care domina anul 1700. Idea sa este de a descompune propria personalitate în vari personaje ceea ce nu era o noutate , întotdeauna găsea rădăcini în literatură din prima parte a anului 1800 a lui Jean Paul, un scriitor îndrăgit de tânărul Robert. Cele două pseudonime cu care semna muzica și scrierile sale sunt ” NENEZEITSCHRIFT FUR MUSIK” cum sunt stările de suflet ( una energetică, combativă , eroică, o alta melancolică, dulce , fragilă , timidă). În muzică prezintă libertatea de expresie, conceptul celor două suflete cultivându-le în aceeași personalitate artistică, un dualism cu referințe la literatură ,  în gândirea muzicii, în arte, expresă în pasiunea  personală a personajelor din celebrele romane din prima parte a anului 1800” Roșu și negru” de Stendhal și  ” Orgoliul și prejudiciu” de Jane Austen. Finalizate într-o  explozie de bucurie , durere, muzică , poezie, romane și opere de artă. Pentru compozitorii romantici rămâne ” tânărul etern” în opere și personalitate vulcanică  în sentimente intime, delicate, senzuale cu lacrimi de toamnă. Stilul este bogat de nuanțe întotdeauna clare, precise, uzând armonia personală. În producția orchestrală opera” Genoveva” ocupă un loc important în muzică, fiind un punct de referință al romanticismului. Filmografia este prezentă cu Traumere a regizorului german Harold Bravo , Cântecului de iubire  scris de Clarence Brown  și Simfonia primăverii a lui Peter Schamoni. În fiecare an la Bonn  se celebrează omagiul compozitorului printr-un festival de muzică clasică. 

COMPOZIȚIILE MUZICALE

Simfonii corale : Paradisul și Peri, Scene di Faust de Goethe.

Opere: Variații, Papillous, Studii pentru pianoforte di capriciile lui Paganini, Intermezii, Improvizii pe o romanță de Clara Wieck, Carnavalul, Fantazia , Nuvele, trei romanțe, Opere teatrali. 

Pianul forte solo: Album FUR discutând, Arabeske, o Blumenstuck, Davidsbundlertanze, Papillous.

Vioară și pianoforte: Sonateum fur Violine und Klavier, Sonate fur Violine und Klavier….

În amintirile muzicale rămâne un romantic cu personalitate pasională pentru muzică și pentru ideile noi în arte. Asortează sentimente în muzică și în romanele sale cu delicatețe și senzualitate. Un om care se  naște cu sentimentul , care suferă, care iubește, care se pierde în armonie și culori de toamnă. Sufletul său? Este întotdeauna prezent ; de la ambiții, curaj, energie la melancolie , dulcețe și timiditate. Un dualism continu  într-un caracter intelectual și artistic. Extravaganța sa est fascinația muzicii, liberând muzica de vechiul stil și de  metodele de învățare. În acest fel rămâne Schumann deasupra timpului. O iubire eternă; pentru muzică, pentru pasiunile sale.