Pictura cere talent! Originalitatea, rafinamentul  și frumusețea fac din artă cea  de-a șaptea muză care intră în cronologia virtuților umane. Cu talent fiecare pictor are ceva specific cu un nou stil care este pe cale să înceapă, să -și exprime caracteristica  într-o profunditate particulară ; lăsând doar să-l descoperi !

Ion Andreescu se naște la București  în 15 februarie 1850 , a fost pictor, pedagog român și membru al Academiei Române. 

Pregătirea artistică, debutul în pictură?

Frecventează Școala de Artă a lui Theodor Aman, devenind profesor de desen liniar  la Seminarul episcopal din Buzău iar mai târziu urmărind timpul artelor se transferă la Școala de artă și meserii din aceeași localitate. După o călătorie în Franța descoperă și rămâne influențat de Școala din Barbizon unde întâlnește  Grigorescu. Este un tânăr solitar, meditativ, în schimb în artă are o mare necesitate de comunicare , de-a se exprima  fără să ceară să fie cunoscut, să-și  promoveze arta. Este înnobilat  cu un caracter introspectiv cu o tensiune de auto exprimare care rămâne primordială pentru a-și reprezenta arta.

Impresionist?

În tot: în sentiment, atitudine , calitate.

Arta lui Andreescu, stilul, contemplația pictorului ?

Andreescu nu putea să facă artă fără contemplație. Frumusețea era în inimă , de unde pictează cu rafinament fiecare peisaj , fiecare floare, fiecare portret. Pictura este sufletul său , privită de aproape și contemplativă de departe. Debutează în picturi cu decizie și caracter pictural , consistența este în originalitate, în ultimi ani în Franța dezvoltă o tehnică picturală unde construcțiile de spații sunt realizate în rafinament cromatic  și dezinvoltură tehnică.  Pictează în diverse stiluri picturale  de la peisaj , portrete  la natură moartă. Pictura este originală cu suport profund al artei românești  în același timp se confruntă cu problematica limbajului în prim planul artei Europene. Pictează cu emoție , patosul este temperat de melancolie. Compoziția este făcută din mase solide de vegetație , cerul este în profunditate dominat de copaci. Sunt prezente diferența de cald și frig în tonuri  de culori urmărite de construcția plastică. Participă  la expoziții de grup cu Manet, Monet și Renoir.  Un om, un pictor fascinant cu un destin problematic, căutând sensul pentru a se defini. În artă are o importantă orientare decisivă pentru pictura românească fiind un pictor modern. Moare la o vârstă fragedă ,urmărit  de o gravă boală ( tuberculoză) la București pe 22 octombrie 1882. 

Operele?

După ploaie, Trandafirul roz, Stradă din Barbizon în timpul verii, Crizanteme, Fular roșu, În pădure, Iarna, Portret de fată, Peisaj din Franța,  Peisaj din pădure, Câmp cu flori, Cepe, Flori, Nud în pădure, Stejar, Femei în parc…

Impresionismul întotdeauna te încântă , în tușe libere, în vast colorit, în rafinament pictural.

Andreescu lasă melancolia în peisaj, pictează cu rafinament fiecare formă picturală, dezvoltând în acest fel tehnica plastică. Sentimentul intră în compoziție cu tensiunea de auto exprimare , patosul este originalitatea sa ,atitudinea și calitatea este rigiditatea  de-a  se reprezenta în arta. Melancolic cutreieră câmpiile, privind copacii și florile sub cerul protectiv. Pictează cu iubire , sufletul se găsește aproape  sau departe, de la  România la Barbizon. Tușele sunt ferme, decisive, consistența se găsește în culoare și în diverse compoziții. Rămâne contemplativ cu copacii, pentru a găsi sensul de a trăi, având iubirea pentru natură în compoziții. Viața sa are un destin tragic , rămâne o viață trecută prin tușe și culoare. Copacii , florile  intră sub tușele lui Andreescu , meditativ, contemplativ… întotdeauna încântător.