FILOZOFIA

            În viață chiar suntem la propriu cuprinși de fericire ? Pentru a da un răspuns trebuie să ne gândim la alfa și omega. Începutul pare să fie fără sfârșit, romantic, aventuros în schimb când se ajunge la acel punct inventăm o formulă, o cifră sau un caracter  din alfabetul grecesc( omega)  în care observăm că totul este sfârșit în neplăcere, disperare și fără o speranță de continuitate. Punctul îl căutăm să-l punem la mijlocul vieții pentru a nu ajunge la sfârșit  să facem stop, să actualizăm  și să resetăm  momentele cele mai frumoase. Din antichitate  filozofii( Socrate, Platon, Aristotel, Schopenhauer…) au încercat să înțeleagă și să explice cuvântul  fericire, mai bine spus de-a înțelege semnificația pentru a-l face  cunoscut  în același timp omenirii ca să evite nefericirea care nu intră în logica bucuriei și a vieții.

” Fericirea este legată la virtute și la cunoștințe. ( cunoaștere și virtute) ”( Socrate).  Fericirea este asociată la ordine, la măsură  și la cunoștința  de bine”. ( Platon). ” Fericirea este sfârșitul omului, realizat  prin exercițiul virtuții și al rațiunii( viața contemplativă). Nu este doar posesiunea bunurilor ,  este o activitate  a sufletului pentru a deveni  ceea ce ești. ( Aristotel). ” Fericirea  este o iluzie  tranzitorie, definită temporară , încetarea durerii sau plata momentană a unei dorințe destinată să lase spațiul la plictiseală”( Schopenhauer).

Filozofii  au definit fericirea ca o virtute a omului , a cunoștinței de bine , o raționalitate a vieții unde trăirile sunt legate  de sentimente și plăcerea sufletului pentru a învinge slăbiciunea în conștiința de sine. Astfel putem să distingem momentele de plăcere în fața tristeții și a depresiei. Prin sfârșitul vieții se încheie un episod real al trecerii pământești în eternitate , fericirea rămâne un spațiu gol, la care se meditează pentru o nouă renaștere  prin corp sau prin reflexia gândirii la acel punct care era necesar să fie pus într-un moment dificil al vieții pentru a respira și a relansa un nou timp. Renașterea este o dorință la care  cu toții aspirăm  să reînnoim sentimentele, să căutăm plăcerile, să distingem virtutea , calitatea omului de meschinărie, de atitudini agresive care notează nefericirea. De aceea avem nevoie de cunoștințe , de educație , de rațiune pentru a descoperi ceea ce suntem noi înșine și ce reprezentăm pentru alții . Cu punct sau fără punct viața merge înainte dar este dur când realizăm că nu putem schimba sensul, imaginea noastră văzută prin prisma interiorității sinelui pentru a rămâne în fericire fără o renaștere ulterioară. În cele din urmă rămân reflexii,  frânturi de idei , expresii trecătoare care definesc fericirea . 

Fericirea  este bucuria? Bucuria este fericire? Sunt  două cuvinte duale , dar în același timp contrar distincte de un sens  al profundității  integrat în sfera vieții.  Dacă vrei să trăiești , trăiește în fericire.  Dacă vrei să iubești , iubește  cu sentimente. Dacă vrei bucurie, bucură-te de moment. În viață  trebuie să cunoaștem acel moment când punem punctul. ( poate să fie reflexie, relaxare sau sfârșitul)