Se caută grupuri de presă, asociații, sponsor pentru site-ul ” News-art-culture.com”. Gluck comunică cu muzica în creațiile sale ; cu talent, inclinație muzicală, în care neconformismul său reformulează opera, căutând echilibrul dintre muzică și canto. Intră în structura muzicală prin expresivitate remodulând melodrama , căutând întotdeauna armonia și puritate melodică în tematică   unde asociază  personajele. Gândirea sa este naturalețea , pasiunea sentimentală iar apoi….. este iubirea. Se poate confunda?  Christoph Willibald  Gluck se naște la Erasbach în 2 iulie 1714 și moare la Viena pe 15 noiembrie 1787, a fost un compozitor și solist de operă  german. În operă este inițiatorul și unul dintre cei mai importanți soliști de operă al clasicismului vienez. Reformulează opera seria  care se găsea în declin căutând echilibrul  asociind muzica la canto, simplificând drama, preparând limbajul muzical expresiv al operelor cu simplicitate, claritate și naturalețe. ( Orfeo și Euridice, Alceste). Reformele sale în operă  sunt urmărite de succes influențând compozitori ca ( Mozart, Salieri, Cherubini, Berlioz, Wagner).

STUDIUL, CARIERA MUZICALĂ 

Se naște într-o familie modestă, tatăl fiind tehnician forestier la taxele de trecere din Erasbach și a unor terenuri bogate mănăstirești. Abilitatea sa muzicală vine cu primele lecții de orgă și clavicembal studiate la Colegiul de iezuiți din Komatau după care continuă să cânte la vioară și violoncel. În urma cărora iniția confruntări cu tatăl pentru inclinația muzicală fiind constrâns să fugă din casa familiară , câștigând-și să trăiască ca cantore , muzician ambulant cântând prin piețe și biserici. Muzica este sufletul său! Pentru muzică rămâne : Discordante cu familia. Original în creația sa muzicală. Ambițios în sfera muzicală. După despărțirea de familie se transferă la Paris unde studiază muzica și frecventează Facultatea de filozofie a Universității locale studiind cursuri de logică, fizică și metafizică. La Praga cunoaște , intră în contact cu operele italiene ale lui Johann Adolf Hasse bazate pe modelul metastasian , un triumf în toată Europa. În anul 1735 la Viena intră ca muzician de cameră la principele Lobkowitz. În timp se transferă la Milan cu prietenul și protectorul artei sale muzicale , nobilul Antonio Maria Melzi care îi dă posibilitatea de studiu sub studiul maestrului Giovani Battista Sammartini. Între timp scrie piese muzicale , sonate în trio publicate la Londra. Cu toate acestea teatru rămâne centru intereselor sale. Prima operă lirică Artaserse  compusă pe textul lui Metastasio reprezentată la Teatru Ducal din Milan este primită cu un mare succes. Mai târziu scrie pentru alte teatre din Milan, Veneția și Torino. În lungul său pasaj muzical: la Londra obține un succes de nivel scăzut la Teatrul regelui cu opera ” Căderea giganților”, în timp întâlnește Handel care are o mare influență muzicală pentru anii succesivi , în schimb la Viena este numit maestru de capelă, obținând multă atenție din partea intelectualității nobiliare și a directorului  a celor două importante teatre din oraș Giacomo Durazzo , se implică  în companii  comice de operă franceze , unde scrie” Don Juan” având colaborare baletului sub coregrafia lui Gasparo Angiolin alături de textierul Ranieri de Galzabigt cu care iniția” reforma gluckniană”. La Paris intelectualii din anul 1900 apreciază talentul său intrând sub protecția noii regine Delfina de Franța,  Maria-Antonieta de Hasburg Lorena obținând înscrierea la Academia Regală de Muzică. În anul 1763 scrie Iphigenie și Tauride pe textul lui Racine , urmând Orfeo și Euridice. În timp printre succese intră în confruntări cu vari muzicieni ai epocii, in principal cu Niccolo Piccinni pentru opera ” Alceste” o operă adaptată spiritului francez.

STILUL, MUZICA LUI GLUCK

Operele sunt însoțite de puritate în formele melodice cu armonia în timbruri subțiri, dulci, căutând sensul expresiei muzicale. Reforma lui Gluck este concepută de polemica dintre gluckisti și piccinnisti susținători ai tradiției operei italiene. Cu reforma atacă opera seria, abuzurile virtuoșilor vocali în structura ariei  și a recitalurilor net divise propunând atenția pentru orchestrare , preparând cadrul expresiv al operei în simplicitate, claritate cu naturalețe și pasiune, în limbajul inimii în elaborarea  operei. Este reforma melodramei cu vocalitatea cea mai controlată și dispariția diferenței dintre recital și aria unde preferată rămâne  expresia muzicală legată de cuvinte. Reforma lui Gluck este concepută de la polemici dintre gluckisti și piccinnisti susținători ai tradiției operei italiene. Cu reforma atacă opera seria, abuzurile asupra virtuozității vocale în structura ariilor și a recitalurilor pe deplin divise care  propun atenție orchestrației , preparând cadrul expresiv al operei în simplitate , claritate cu naturalețe și pasiune , în limbajul inimii prin elaborarea operei. Este reforma melodramei cu vocalitatea din ce în ce mai controlată și dispariția diferenței dintre recital și arie unde expresivitatea muzicală este legată de cuvinte. Ascultăm creația lui Gluck? Este pasiunea? Este iubirea? Este talentul, puritatea muzicală?

OPERELE LUI GLUCK

Artaserse, Demetrio, Tigrane, Falsa sclavă, Ippolito, Căsătoria lui Ercole și Ebe, Orfeo și Euridice, Triumful lui Clelia, Telemaco, Alceste, Sărbătorile lui Apollo, Annide, Iphigenie și Tauride, Coroana, Regele păstor, Paride și Elena…

Balet: Iubirile lui Flore și Zephire, Don Juan, Semiramis, Iphigenie…

Armonia și puritatea muzicală fac parte din operele lui Gluck. El reformulează opera seria pentru că dorește armonia totale; expresivitatea muzicii intră în claritate și simplitate, cu maximă atenție în structura operei fără să pună accent pe voce. Vocalitatea este controlată, asociind melodia pentru a face un cadru pe orchestrație cu naturalețe elaborând opera  pasională cu mare sensibilitate de interpretare. Opera este partea sa preferată, compozițiile sunt pasionale, seducătoare de la expresivitatea muzicală dominată de armonie. În meditația sa muzicală intră melodrama fiind reflexia sa sentimentală în muzică.