Se caută grupuri de presă, asociații pentru blog” News/art/culture.com”. Arta nu are o predispoziție pentru culoare sau pentru stil, totul se face după percepția și viziunea artistului unde ochiul studiază și analizează realitatea conceptului înainte să fie realizat pe pânză. Talentul nu are un nume și nu are o preferință de-a fi masculin sau feminin , el dă fascinație de-a lăsa în contemplație opera și de-a fi apreciată lucrarea indiferent de timp sau de intrigi  venite din vari motive pentru a obscura o personalitate născută pentru artă. Artemisia Gentileschi  este o personalitate feminină a artei  care reușește  să combată cu determinare  traumele sale psihice și fizice  fiind figura cea mai controversată intrată în pictură în prima jumătate a secolului al XVII-lea  prin dominarea lumii artei masculine  propriu geniului său artistic.  Dorim să cunoaștem istoria sa? 

Protagonista noastră se naște la Roma pe 8 iulie 1593 , tatăl fiind celebrul pictor al perioadei baroce iar mama Prudenzia de Ottaviano Montoni. Norocul său a fost  că s-a născut într-o perioadă favorabilă pentru artă când Roma este recunoscută  ca oraș de cultură care a dat startul artei devenind astfel un ambient unic în Europa din cauza reformei catolice ce a contribuit substanțial la dezvoltarea orașului cu restaurarea numeroaselor biserici unde au fost implicați cei mai mari maeștri în șantiere pentru renovarea urbanistică și alte intervenții de structură arhitecturală( străzi  largi, rezidențe nobile și piețe delineate încadrate cu diverse sculpturi pentru a da fast și  a prezenta bogăția culturală a orașului și a locuitorilor). Cea mai mare parte a artiștilor implicați au fost florentini , mari maeștri ai artelor ce au deschis Artemisei  parcursul artistic prin aprecierea artei. 

Rămasă orfană de mamă se apropie de pictură  în anul 1605 fiind stimulată și în același timp curioasă de figurile pictate  de tată unde sensibilitatea sa devine pregnantă la culoarea de fond  și la jocul luminilor( clar obscur). De la ochiul său analitic vine încântarea pentru personaje și admirație pentru peneluri care  o propulsează în dorința de-a prefigura  sub oglinda culorilor.  În acest fel pregătirea artistică începe de la tată care-i valorizează talentul precoce  la maxim  pentru a -l ajuta la prepararea materialelor utilizate pentru pictură( măcinarea culorilor, extracția, purificația uleiului și confecționarea penelurilor). Refuzând să devină persoana de casă după moartea mamei trece de conflicte cu inteligență  unde își expune talentul său  artistic  alături de tată executând copie de xilografie a picturilor  și gravuri de personaje( Mercantonio Raimondi, Albrecht Durer)   lucrări pe care tatăl său le avea comisionate.  Pentru a completa pregătirea artistică tatăl îi prezintă  Caravaggio  în camera de lucru, un pictor- prieten cu care întreține relații de prietenie  dar  tatăl nu o lasă să beneficieze pe deplin de aceleași parcursuri de studiu în fața colegilor considerând  că este o practică masculină.. O altă deziluzie!  Observând comportamentul tatălui suferă  dar rămâne fascinantă de pictura lui Caravaggio  care o urmărește toată viața ! A fost stilul său ! Cu anii 1608- 1609 devine pictoriță asociind munca  în colaborarea tatălui ( discipolul său) intervenind  în acest fel pe anumite pânze  paterne, producând mici opere  de artă  iar la sfârșit  realizează  pictura  care va  reprezenta  intrarea sa în lumea artei ” Suzana și Bătrânii” unde se observă realismul lui  Caravaggio.  Pictura este urmărită de critici  suspectând ajutorul tatălui în a face cunoscută precocitatea artistică  a fiicei care doar la 3 ani de ucenicie  a ajuns  la o competența artistică  comparabilă  cu  cea ai artiștilor maturi. Fapt care îl determină  pe Orazio să trimită o scrisoare ducesei de Toscana pe 3 iulie 1612 pentru ai fi recunoscut talentul de pictoriță: ” Această femeie cum este plăcută la Dumnezeu fiind  orientată în profesia picturii , în trei ani a practicat  ce astăzi  pot să spun că nu este niciunul  la nivelul său , având astăzi opere care doar principali maeștri de această profesie nu ajung la cunoștințele sale”. O altă admirație vine din partea lui Giovanni Baglione  care o descrie  în bibliografie ca o artistă ce prezintă ” artificii de pictură , femeia care este capabilă cu prevalență să picteze  natural portretele”.

Abuzul sexual, lipsa de respect  și disputele  judiciare  ale timpului.  Ce vicisitudine va avea Artemisa?

Artemisia  Gentileschi  este violentată de Agostino Tassi un pictor virtuos , colaborator al tatălui cunoscut ca aventurier, implicat în diverse procese judiciare,  responsabil de diverse crime. Legătura lor este făcută de tată fiind trimisă să studieze prospectiva ” trompe l’oeil” care ajunge să o violeze, să  o constrângă să  întrețină raporturi intime  cu promisiuni de căsătorie în ciuda faptului că în acte era un om căsătorit. Înfruntă procesul  cu curaj și forță de spirit de față cu martori ipocriți și calomnie  ce erau pentru a distruge reputația familiei Gentileschi, de femeie și de pictoriță.   Mai mult de atât  e umilită în fața curții de justiție  cu diverse controale  medicale pe corpul său  în fața oamenilor din Roma și în ochii notarului care îi scria  procesul verbal verificând  adevărul   faptelor întâmplate. Cu 27 noiembrie  1612  Agostino Tassi  este condamnat , cu sancțiuni de-a plăti în bani  reputația și actul comis fiind condamnat la exilul  etern din Roma   , dar nu execută condamna pentru influențele susținătoare  care -l  voiau  prezent în mediul artistic la Roma. Oroare! Dispreț!  Bârfe!  Amenințată  în sonete și în mare parte de publicul roman  , pleacă la Florența  pentru a iniția  viața artistică sub guvernanța lui Cosimo II de Medici , un iubitor al artelor și promotor al culturii la Florența.  Datorită influenței  unchiului său Aurelio Lomi  cunoaște oameni de cultură și întreține relații culturale  ( Galileo Galilei, Michelangelo Buonarroti- nepotul celebrului sculptor )   care o ajută în procurarea de lucrări  de pictură la prețuri mari.  Triumful său în artă este decis odată cu înscrierea pe 19 iulie 1916 la Academia de arte și desen din Florența ( fiind prima femeie admisă) . Între timp intră într-o căsătorie de coabitare  cu Giovanni Battista din care se nasc 4 fii iar la fine este apreciată prin calitatea sa și personalitatea artistică.  Din Toscana se reîntoarce la Roma în anul 1622 unde întâlnește mulți protectori, pasionați  de artă ( italieni și străini) care au admirat cu mare entuziasm realismul său în pictură.  Viața sa artistică continuă  între Roma- Genova- Veneția  urmărind tatăl pentru colaborări picturale , frecventând cercurile artistice ale epocii unde erau   prezente celebre figuri artistice la care a avut o interacțiune mai liberă cu publicul și cu colegii maeștri de arte descoperind în acest fel un patrimoniu artistic  inepuizabil roman, clasic, precreștin  și arta contemporană a timpului său. Imaginea sa este restaurată , a învins trecutul crud , dezonorarea artistică și morală având lucrări în ordonanță bine plătite așa cum și-a dorit iar talentul său a fost într-adevăr admirat în pictură fiind  expuse în diverse locuri publice, religioase și colecții private. Se transferă la Napoli în 1630 alegând pentru viața sa un oraș  plin de viață  cu o nouă posibilitate de muncă.  În puțin timp are diverse lucrări( mitologice, religioase) printre ele este notată cu trei picturi pentru o biserică ( Catedrala din Pozzuoli) ” Sfântul Gennaro în amfiteatru din Pozzuoli, Adorația Magilor și Sfinții Procolo și Nicea”.  Mai târziu se transferă  la Londra pentru a-și ajuta tatăl ( colaborare)  intrat ca pictor la curtea regelui Carol al II-lea  la o lucrare mare , comisionată  privind decorarea tavanului în Casa Deliciilor a reginei Enrichetta  Maria  la Greenwich( Alegoria triumfului Păcii și a Artelor). După o perioadă de timp de la moartea tatălui se reîntoarce  la Napoli unde are alte lucrări ordinate bine plătite de colecționarul don Antonio Ruffo din Sicilia . Moare de pestă la Napoli în anul 1657 alături de o altă generație de artiști , este îngropată în biserica Sfântul Giovanni Battista al Florentinilor din Napoli  cu o dedicație simplă ” Heic Artemisia” astăzi rezultă pierdută cu mutarea edificiului. 

Criticile” opera feministă” va fi opacitatea sa artistică?

Talentul său artistic nu era acceptat în acea epocă pentru că pictura era considerată exclusiv , în general artă masculină. A trebuit să combată pentru a fi recunoscută ca pictoriță  și să treacă diverse obstacole  și negări venite din partea artiștilor  pentru talentul său flexibil și explorarea  studiilor  a marilor maeștri.  Eroinele sale au fost reprezentate din dorința sa de răzbunare triumfătoare pentru cruditatea oamenilor  care au intrat în posesia sensibilității  și naturaleței divine a femeii( Giuditta, Giaiele, Betsabea sau Ester) . Pentru motivul de-a fi femeie-pictoriță  a fost lăsată în uitare în secole , nu a fost menționată  în cărți  din Istoria artelor și nici notată de alți iluștri biografi ai secolului XVII-lea. Criticul Roberto Longhi  o descrie ca o excepțională artistă: ” Unica femeie  în Italia care a cunoscut  ce este pictura , culoarea și amestecul de material , ea este simile  cu esențialitatea”…..dar îmi vine voia să spun că această femeie este teribilă !” Criticile  vin pro și contra dar știm că a fost o artistă care a luptat cu determinare utilizând armele propriei personalități și a calităților artistice. Ce uitare……

Operele?

Suzana și bătrânii, Giuditta care decapitează Oloferne, Conversia Magdalenei, Giuditta cu lance sa, Giaele și Sisara, Fecioara și pruncul cu rozariul, Autoportret ca alegorie a picturii, Buna Vestire…….

În eroinele pictate , Artemisia Gentileschi  este determinarea sa de-a înfrunta   cruzimea dușmanului care vrea să dezonoreze personalitatea sa artistică și latura feminină.  Sfidează cu curaj  în diverse teme teatrale ( biblice, mitologice) o serie de drame  unde este prezentă libertatea  sa, triumful în opresia fizică și psihică cu un realism intens în culori de clar obscur. Figurile exprimă determinare  în relație cu trauma produsă pentru a putea termina actul de răzbunare.  Dar în același timp știe să picteze afecțiunea și sensibilitatea Fecioarei Maria  sau forța expresivă a femeilor supuse violenței. Artemisia intră să facă parte din teatralitatea fiecărei eroine pentru a înțelege  și a reprezenta scena în detalii crude așa cum  îi era și viața . Realismul  o urmărește indiferent de scenografia pictată , ea va fi femeia-pictoriță ce combate într-o lume bărbătească înainte să ajungă succesul.