Numele său e Michelangelo Merisi cunoscut în arte sub pseudonimo Caravaggio, intră printre cei mai mari maeștri ai artelor în clar obscur.

Se naște la Milano în 29 Septembrie 1571 într-o familie modestă din punct de vedere social, tatăl său Fermo Merisi de meserie arhitect iar mama Lucia Aratori.

Celebru sau pictor? Cum putem să-l cunoaștem?

Pictor, unul din cei mai celebri din arta renașterii, studiază pictura la Milano și Veneția , activează în artă la Roma , Napoli, Malta și Sicilia ajungând să fie celebru în lumea întreagă. Agresiv, încarcerat, adorat, iubit de femei, privilegiat , protejat de înalta nobilitate, de papi, de principi, condamnat la moarte , la sfârșit un om care trăiește între viață și moarte. 

Responsabil de omucideri , condamnat la moarte, trăiește în constantă fugă , acestea sunt date cruciale pentru arta și viața sa. 

Stilul, studiul artistic?

Învață pictura la atelierul lui Simone Peterzano, un pictor al manierismului lombard și la atelierul lui Giuseppe Cesari, frecventând școala lombardă și veneta iar legăturile stilistice sunt cu școala veneta de la Giorgione, Tiziano la  Tintoretto.

Un stil care influențează direct sau indirect pictura din secolele succesive dezvoltând un nou curent numit ”caraveggismo”, care dă startul la revoluția luministică caracterizată naturalistă.

Operele și viziunea sa?

Întră în artă prin garniturile decorativi din Capela Olgiati , din biserica Santa Prassede la Roma, datorită cardinalului Francesco Maria del Monte, Caravaggio are un bun statut , astfel vine onorat în diferite case  trecând în rândul oamenilor educați, ajungând până la interiorul a celor mai importante saloane din înalta societate romană. Cu timpul schimbă stilul abandonând pânzele de mici dimensiuni, realizând opere complexe cu grupuri de personaje; exemplu: Riposo durante la fuga in Egitto, unul dintre primele lucrări. 

Exaltă în stil și tematică , descrie statul uman fizic, emotiv, dramatic, uzând lumina cu un nou relief la pictura barocă. Se face cunoscut cu opere în interiorul din Capela Contrarelli nella chiesa di San Luigi dei Francesi a Roma, dipinti di San Matteo, Vocazione, il Martirio, Natività con i santi, Lorenzo e Francesco d’ Assisi, basilica di Santa Maria del Popolo con la Crocifissione di San Pietro, Conversione di San Paolo, San Matteo e L’ angelo, Morte della Vergine, Amor vincit omnia, Cattura di Cristo, Cena in Emmaus, Flagellazione di Cristo, Giuditta che decapita Olofrene,  Sacra famiglia con San Giovanni Battista, Salomè con la testa di Golia, Crocifissione di San Andrea, Sette opere di misericordia, Decapitazione di San Giovanni Battista, Seppellimento di Santa Lucia, Resurrezione di Lazzaro, Adorazione dei pastori, Natività con i Santi Lorenzo e Francesco d ‘ Assisi, David con la testa di Golia, Negazione di San Pietro, il San Giovanni Battista, Salomè con la testa del Battista, Martirio di sant’ Orsola, Fanciullo con canestro di frutta, I Bari, Buona ventura, il Concerto, Deposizione, San Gerolamo scrivendo…

Viața turbulentă: Vine arestat pentru posesia  de arme abuzive , înjurături la adresa paznicilor orașului , omicide în Campo Marzio , este condamnat la decapitare , salvat de principele Filippo I Colonna intră ca mare maestru al ordinului cavalerilor de San Giovanni obținând imunitatea , continuă certurile  cu cavalerii de rang superior , cu noi condamne la moarte , care sunt revocate de Papa V.

Expresii în arta lui Caravaggio?

Gândul morții este dominant cum este la Michelangelo Buonarroti ( moartea este eliberare, moartea este sfârșitul și enigma din mormânt).

În David cu capul lui Golia caută o coexistență între viață și moarte, pictura este un macabru reprezentând autoportretul lui Caravaggio ( capul tăiat).

Un om, un artist la limita dintre viață și moarte! 

Naturalismul expres este pentru a da forma , corpul este evidențiat de la particulară lumină care iese brusc  din întunericul scenei cu realismul dramatic , cu motivul religios și social. Modelele prinse în lumină  sunt în parte  mediate de lumina radiantă, evidențiind  scenele , contrastele de lumină și umbră cu intensitatea gesturilor personajelor.

În opere sunt  alese subiecte adolescentine în seducție dorind un instrument, mâncând un fruct( Bachus, Băiatul cu coșul de fructe, Concertul) oameni de stradă, prostituate, locuri care le frecventa: taverne, bordeluri, locuri de afaceri proaste ale orașului.

Stilul său influențează pictura modernă conferind complexitate  pentru succesiva arta barocă, artiștii care i-au cunoscut operele sunt obscurați de genialitatea sa: Bartolomeo Manfredi, Orazio e Artemisia Gentileschi, Giovanni Serotine, Georges de la Tour, Diego Velasquez, Rubens, Antoon van Dyck, David, Goya …

Criticile? 

În pictură exaltă sărăcia și mediul infect ale anumitor personaje, lăsând idealul frumuseții și al perfecțiunii compoziționale.

O altă parte , din partea lui Nicolas Poussin ” Este venit pentru a distruge pictura”, o judecată  crudă la modul de a reprezenta personajelor.

Moartea sa este suspectă , în două cazuri diverse; primul vine sub forma de o infecție intestinală la Porta Ercole , unde este îngrijit inutil de o confraternitate locală, înmormântarea sa este făcută într-o groapă comună din cimitirul din San Sebastiano săpat în plaja rezervată emigranților. ( Astăzi la Poarta Ercole îi vine ridicat un monument).  

A doua supoziție vine ca un asasinat din partea  emisarilor cavalerilor de la Malta.

Anul de moarte vine înregistrat în anul 1571, la 29 Septembrie.

Pictura sa este evidențiată de un mare realism în a reproduce figurile , fondul monocrom, toate sunt  trecute printr-o lumină violentă.

Sintonia sa intră în personajele , patetismul intră între viață și moarte cu diverse povești de iubire. 

Un om care trăiește cu intensitate , un artist protejat pentru arta sa, în același timp găsește iubirea  și disprețuirea. 

Celebru în artă, enigmatic între viată și moarte. 

Iubit de femei până la sacrificiu. 

Sensibil în artă , pur în iubire, demn în fața morții. 

Talentul este norocul său. 

Iubea oameni comuni, erau personajele sale prezente în picturi , transformați de penel în opere de mare valoare. 

Ironic, agresiv, iubea viața, un om liber în artă și genial. 

Viața sa e un joc de noroc , între viață și moarte.

În artă rămâne întotdeauna prezent , ca un  învingător.

.